Usureaza digestia cu ghimbir
04:25
beneficii, digestie, ghimbir, greata, informatii utile, organism, remediu, sanatate, stomac
No comments
Plantă originară din Asia, cunoscută încă din Antichitate, ghimbirul (Zingiber officinale) ocupă un loc important în farmacopeea orientală. Rădăcina de ghimbir este folosită de regulă ca un excelent remediu pentru durerile de stomac şi uşurarea digestiei. În caz de greaţă, se ţine în gură, sub limbă, o bucăţică de rădăcină de ghimbir, iar senzaţia de greaţă şi vomă va dispărea imediat, un astfel de remediu fiind recomandat să nu lipsească din casa nimănui.
Un remediu reuşit pentru combaterea durerilor de ficat şi a balonărilor abdominale îl reprezintă un amestec de orez cu ghimbir. Se pune o cană de orez într-un vas cu fundul plat, se toarnă apă până la acoperirea orezului şi se lasă 12 ore, timp în care este absorbită complet. Se pune mai apoi orezul într-o cratiţă uscată şi se încălzeşte treptat, amestecându-se permanent. După ce orezul s-a uscat şi rumenit, se pune rece într-un borcan care se închide ermetic, pentru a fi protejat de umiditate. Se fierbe apoi o jumătate de cană de apă, la care se adaugă o linguriţă din orezul uscat şi o bucată de rădăcină de ghimbir. Se fierbe un minut, se ia de pe foc şi se lasă cinci minute, după care se scurge apa. Se consumă câte o lingură, de două-trei ori/zi. Pe timp de iarnă acest remediu încălzeşte stomacul, fiind extrem de benefic pentru organism.
O altă reţetă în care ghimbirul este amestecat cu alte plante pentru a stimula stomacul este cea formată din albăstrele (14 g), frunze de zmeură (14 g), turiţă mare (14 g), frunze de păpădie (14 g), pelin (14 g) şi rădăcină de ghimbir (7 g). Se amestecă bine toate aceste ingrediente şi se pune mai apoi o jumătate din cantitate într-o jumătate de litru de apă rece. Se fierbe şi se lasă la foc mic timp de un sfert de oră. Când s-a răcit, se strecoară şi se bea o jumătate de cană din acest ceai, înainte de masă. Astfel dispar gastritele şi dispepsiile.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu