Se afișează postările cu eticheta solutii. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta solutii. Afișați toate postările

Remedii naturale pentru a scapa de pistrui

Dacă ai pistrui, însă nu îți plac, iată câteva remedii naturale, simple, care contribuie la estomparea acestora.
Prepară o mască dintr-o lingură de miere, câteva picături de suc de lămâie și un praf de  sare. Ingredientele se amestecă bine până când se formează o pastă, după care se aplică pe fața curată și se lasă să acționeze timp de câteva minute.
În cazul în care ai pielea uscată aplică pe față o soluție obținută dintr-o lingură de semințe de dovleac uscate și câteva picături de ulei de măsline.
Pentru tenul gras, este indicat următorul remediu: se înmoaie, peste noapte, o lingură de linte în apă, după care a doua zi, dimineața, se pisează lintea și se amestecă cu iaurt sau lapte. Pasta se aplică pe ten și se lasă să acționeze până când se usucă. Se îndepărtează cu apă călduță.
Un alt remediu pentru pistrui care poate fi folosit indiferent de tipul de ten constă în folosirea câtorva frunze de mentă, care se pisează până când se omogenizează, după care se amestecă cu o banană într-un blender. Pasta obținută se aplică pe față, evitând zona ochilor și a gurii. Folosirea constantă a acestui remediu ajută la îndepărtarea vizibilă a pistruilor.

Solutii pentru mirosul pantofilor

Acum, că vara se apropie, mirosul pantofilor poate deveni o reală problemă. Vezi cum să scapi de mirosul urât din pantofi şi sandale.
Caută cauza mirosului

Uită-te în interiorul pantofilor urât mirositori. Dacă talpa interioară este umedă, scoate branţurile şi aeriseşte-le sau schimbă-le cu unele noi.

Lasă pantofii complet desfăcuţi să se aerisească şi să se usuce complet.
Îngheaţă pantofii

Dacă mirosul tot nu se duce, încearcă un truc simpatic, care dă rezultate, mai ales cu pantofii din piele.

Pune pantofii mirositori într-o pungă de palstic şi bagă-i la congelator peste noapte.

Lasă pantofii să se încălzească şi să se usuce bine la soare a doua zi şi mirosul va dispărea.
Cârpe parfumate

Pune o bucată mai veche de aşternut la spălat cu cearşafurile bune şi foloseşte mult balsam petru rufe.

Când materialele s-au uscat, pune bucăţile uscate şi aprfumate de cârpă în pantofii mirositori, parfumul din ele se va impregna şi pantofii vor fi împrospătaţi.
Foloseşte fierul de călcat

Pentru as căpa complet de bacteriile şi ciupercile care dau mirosul urât al pantofilor, foloseşte aburul de la fierul de călcat (numai pentru pantofii din fibre naturale, nu şi cei cu inserţii din plastic). Temperatura înaltă a aburului va ucide microorganismele care provoacă mirosurile neplăcute.