Un student canadian a inventat o noua metoda de indepartare a tatuajelor, care i-ar putea scapa pe doritori de durere si cheltuieli, permitandu-le sa scape de desenele nedorite de pe piele prin aplicarea unei creme.
"Cand comparam crema cu tehnicile de indepartare a tatuajelor care folosesc laser, unde apar arsuri, cicatrice, basici, ne dam seama ca am creat un medicament care nu prea are multe efecte secundare", a declarat inventatorul si doctorandul Alec Falkenham, in varsta de 27 de ani.
"Crema nu tinteste niciuna dintre celulele normale ale pielii, deci
nu apare o inflamatie foarte mare. De fapt, daca tinem cont de procesul
pe care il utilizam in prezent, nu credem ca va mai aparea inflamatie
deloc si va fi, probabil, un anti-inflamator", a mai spus cercetatorul,
informeaza gandul.info, care citeaza independent.co.uk. Un tatuaj este
creat prin injectarea de cerneala in piele, iar acest lucru duce la
aparitia unui raspuns imunitar. Celulele macrofage vin in regiunea
afectata de tatuaj si "inghit" cerneala. Unele celule transporta
cerneala in nodulii limfatici, dar altele raman in zona, inghit foarte
multa cerneala si dau nastere tatuajului permanent.
Crema creata de Falkenham functioneaza prin atragerea in zona
tatuajului a altor celule ale sistemului imunitar, care vor consuma
celulele pline de cerneala. In timp, tatuajul devine tot mai fad, pana
dispare. Metoda este nu numai mult mai sigura decat indepartarea
tatuajelor cu laser, dar ar trebui sa fie si mult mai ieftina.
Crema este inca in faza de testare, iar Alec Falkenham nu stie de
cate aplicari de crema va fi nevoie pentru indepartarea unui tatuaj, dar
estimeaza un cost de patru centi per centimetru patrat, adica in jur de
4,5 dolari pentru un tatuaj care acopera o zona de 100 de centimetri
patrati.