O familie din Petroşani a făcut o descoperire uluitoare în timp ce
săpa o groapă în curtea casei. Oamenii au găsit o bucată de meteorit
grea de peste opt kilograme, pe care l-au expertizat la un laborator din
Germania. Specialiştii au precizat că meteoritul este vechi de
aproximativ 300 de ani.
„Bucata de meteorit am găsit-o în
curtea casei, în grădină mai exact, unde se află şi un pârâu. Tatăl meu a
săpat o groapă pentru a schimba un stâlp de la o poartă. Groapa a rămas
descoperită pese noapte, iar câinele – probabil de curiozitate, ori că a
mirosit ceva – a început să sape mai adânc", a povestit Cornel Pintea
care a descoperit meteoritul.
Bucata de rocă cântăreşte mai bine de 8 kilograme şi a fost certificată la un laborator din Germania.
„Am tăiat o bucată din el care a fost trimisă la un laborator pentru
analize şi, într-adevăr, s-a confirmat că este o bucată de meteorit.
Există şi un certificat care atestă acest lucru. Conţine foarte multe
metale, iar unul dintre metalele care atestă faptul că e meteorit este
nichelul. Conţine peste 7% nichel. Nu este radioactiv, este foarte greu
şi foarte vechi. Am vorbit cu un cunoscător, care mi-a spus că este
posibil să-l fi adus apa în acel loc", a mai spus Cornel Pintea.
Un gram dintr-un meteorit a carui origine poate fi clar atestată sau
dintr-un fragment de roca lunară poate ajunge şi la 50.000 de lire
sterline.














0 comentarii:
Trimiteți un comentariu